Copyright © 2009 by ECO-CIVICA    •   All Rights reserved   •   E-Mail: office@eco-civica.ro 
JURNAL ECO-CIVICA IUNIE  2010
ECO-CIVICA
ECO-CIVICA
Organizatie neguvernamentala pentru protectia mediului
                                         Home       Profil      Jurnal       Arhiva      Galerie Foto      Contact
01.06 - Trimitem (din cauza grevei) prin posta Cererea de recurs la procesul cu Dambovita Center. Textul integral poate fi citit aici.
03.06 - “Romania intre Copenhaga si Cancun” a fost pretextul unor alte invataturi sustinute pe tema schimbarilor climatice. Comisarul european pentru actiuni climatice, doamna Connie Hedegaard din Danemarca, ne-a repovestit lucruri si fapte stiute. Dar si mai putin cunoscute, precum niste angajamente ale UE care va reduce, cu un cost de 8 miliarde de euro, emisiile generatoare de gaze cu efect de sera. Europa genereaza insa doar 10% din poluarea mondiala a atmosferei... Din prezidiul initial au facut parte Sulfina Barbu si Laszlo Borbely care ne-au povestit si ei despre schimbarile climatice. Nu putem sa nu citam: "Copenhaga nu a fost un esec. Dupa Copenhaga s-a schimbat gandirea tarilor prezente"; 'Investitiile de mediu costa"; "Avem vant 366 de zile din 365" [L. Borbely]. Deputatul Sulfina Barbu: "Prioritar este sa pastram drumul corect"; “Mediul este o resursa pentru iesirea din criza economica"; "Trebuie sa facem un compromis intre noi si mediu". Nu m-am putut abtine sa nu-i reprosez in plen Sulfinei, dupa ce i-am citat spusele cu "drumul corect", atitudinea sa cu privire la modificarea OUG nr. 114/2007. Vizibil incomodata, acesta a schitat un raspuns, justificandu-se prin inglobarea art. 71 din OUG 114/2007 in legea nr. 24/2007. Faptul nu corespunde realitatii, asa cum de altfel alti deputati si mai ales ONG-urile au demonstrat-o, in nenumarate ocazii. In discutia ulterioara ne-am reafirmat fiecare dintre noi convingerile, mai mult sau deloc partinitoare... Cu acesta ocazie, am aflat ca seful delegatiei Romaniei la Copenhaga a fost Silvian Ionescu. In sesiunea a doua a acestui eveniment, moderatorul Calin Georgescu a punctat raspunsurile lipsite de continut ale Sulfinei Barbu care desi este platita din bani publici, la fel ca si alte oficialitati din domeniu, duce o politica de agresare a mediului. Se poate citi printre randuri si acordul acestui fost ministru fata de investitia RMGC. O alta afirmatie a dr. Calin Georgescu a fost aceea ca "Decidentii politici nu tin cont de stiinta". Dupa speech-urile initiale, 50% din cei circa 100 de participanti au plecat. O alta dovada a interesului autoritatilor fata de acest subiect. Am mai retinut cateva fraze ale unor alti vorbitori. Atena Groza (director Natura Management): "Biodivesitatea e o cenusereasa a guvernului" ; "A luat cineva in considerare o criza a biodiversitatii?". Andreas Beckmann (director al WWF International): "In SUA s-au produs pagube de 15 miliarde $ doar din cauza afectarii albinelor";  "Romania are 17% din ariii protejate. Doar pe hartie"; “Schimbarile climatice sunt cauzate si de distrugerea zonelor umede si padurilor care au rol de depoluant". Am fost averizati de UE ca plata  nerespectarii biodiversitatii din Romania va fi materializata, conform aplicarii procedurii de infringement, cu sume situate intre 100.000 si 300.000 de euro pe zi. Pana la remedierea situatiei. Costel Bucur (Director al Parcului National al Maramuresului care are o suprafata de 130.000 de hectare): "Serviciile naturii sunt mult mai mari decat produsele colectate din natura"; "E bine ca s-a renuntat la defrisarea unei zone din acesta arie care fusese inclusa in programul "Superschi in Carpati". Mihai Rohan (presedinte Carpatcement): "Industria cimentului lucreaza acum pentru mediu. Procesam 150 de tipuri de deseuri: plastic, menajere, namoluri, anvelope, rezidii petroliere". Eliza Teodorescu (presedinte Reteaua Actiune pentru Clima): "Daca am reduce consumul energetic n-ar mai trebui sa luam combustibil de le vecini"; "In arhipelagul Tuvalu apa a ajuns pana la glezna locuitorilor. Ar trebui ca acolo sa se desfasoare urmatoarea intalnire dedicata schimbarile climatice a celor 197 de sefi de state care au fost prezenti la Copenhaga".
- Ne adresam APM Bucuresti careia ii solicitam respingerea aprobarii emise pentru defrisarea unor zone verzi plantate cu arbori, situata in spatele Casei Presei Libere. Pentru unul din loturi, deja defrisat pentru o parcare a RAPPS (unde autorii marturiseau ca "au desfiintat vegetatia spontana"), se ceruse, retroactiv, obtinerea acordului de mediu. In urma unei discutii avute la sediul ARPM Bucuresti, am obtinut - este drept ca doar verbal - promisiunea nedefrisarii celui de al doilea teren aflat in vecinatatea Tavernei Sarbului si platirea unei amenzi catre Garda de Mediu (prezenta la acea sedinta) pentru abuzul savarsit de aceasta Regie a Protocolului de Stat care trebuie sa inteleaga ca legile tarii sunt valabile pentru toti.
04.06 - "Schimbarile climatice" au fost sarbatorite si la Universitatea Ecologica cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului. Printre cei prezenti, Sorin Oprescu, Iosif Naghi (ANPM), Gh. Patrascu (arhitectul-sef al Capitalei). "Sa facem verde si sa intretinem tot ce se poate in orasul asta", "Traim in Bucurestiul asta si nu doar locuim" (Sorin Oprescu). Nu m-am putut abtine sa il intreb care este pozitia sa de Primar General fata de modificarea catastrofala a OUG nr. 114/2007. Nu stia despre ce este vorba, insa l-a lamurit si prof. Mircea Dutu, rectorul Universitatii Ecologice. A promis ca nu va accepta aceste modificare a legii care da liber distrugerii spatiilor verzi prin amplasarea pe acestea a betoanelor. Vom incerca sa obtinem si in scris acest angajament... "O noua actiune pentru Schimbarile climatice", "Viitorul este mult mai important decat prezentul" a perorat Directorul General al Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului. Il intrebam atunci de ce mai bajbaie in raspunsul dat celor de la RMGC? Doamna Genica Badanoiu, noua directoare a APM Bucuresti, ne-a povestit despre depasirile normelor la praf si nu numai. Totul era atat de roz, incat nu m-am putut abtine sa-i spun ca cele afirmate sunt "tromboane", ca nu a pomenit nimic despre "benzen" si despre "reteaua automata de afisaj cu date furnizate de APMB" care de fapt nu functioneaza. “Poluarea aerului si sanatatea in Bucuresti”, o comunicare a reprezentantilor Institutului de Sanatate Publica, a trecut in revista catastrofala situatie a domeniului, cauzata de excesul de praf (PM10), care afecteaza grav sistemul vascular, sistemul respirator, ochii, sistemul nervos si sporeste implicit morbiditatea. Cica in 2009 ar fi ceva mai bine decat in 2006!? Consilierul general Costel Nedelcu (fost director al APM Bucuresti) ne-a speriat si mai rau, vorbind despre efectul combinat si calitatea pulberilor pe care le ingurgitam. S-au mai facut referiri la calitatea execrabila a apei lacurilor bucurestene (Simona Stefan de la Universitatea Politehnica), ca si la  memorarea unui oras, care se realizeaza prin aspectul parcurilor si a urbanismului (Simona Cocioaba, UE).
- Dupa-amiaza, un grup de ONG-uri a acordat diplome pozitive si negative pentrui realizarile din domeniul protectiei mediului. Amfitrioni, Gianina Corondan si Liviu Mihaiu. Mi-a revenit cinstea sa transmit primarilor Ontanu si Negoita cate o diploma pe care era mentionat Premiul "Construim Viitorul din Beton". Astept prima ocazie. Eventual, vom folosi cutiile postale ale primariilor sectoarelor 2 si 3.
07.06 - Ca urmare a unei sesizari primite din partea unor riverani ai lacului Cernica facem (impreuna cu un jurnalist) o deplasare undeva pe malul acestei ape. Aici constatam si fotografiem cum un excavator impinge pamant dizlocat in papurisul lacului, micsorand suprafata acestuia. Motivul - obtinerea unor noi suprafete construibile pe malul lacului. In prealabil (conform marturisirilor celor care au sesizat situatia), cel care a concesionat suprafata luciului de apa umpluse terenul si cu resturi de materiale de constructii pe care le nivelase. Am incercat sa aflam pozitia primarului din Cernica fata de aceasta samavolnicie prin care se micsoreaza suprafata lacului, atentandu-se la biodiversitate si incalcandu-se si legea apelor. Primarul a dat din colt in colt, spunanand ca nu stie cine este faptuitorul acestui gest nelegiuit. Nu ii stia nici pe cei carora li s-a concesionat suprafata lacului... Speram ca, dupa aparitia in presa a articolului, Garda de Mediu si Inspectoratul de Stat in Constructii, dar si cei de la Apele Romane sa-si readuca aminte de datoria pe care o au fata de protejarea mediului.
08.06 - La CAT-ul de la APM, Administratia Sectorului 2 solicita defrisarea a 7-8 ulmi pentru amenajarea unei piete agroalimentare pe Bd. Dimitrie Pompei nr. 7-9. Ne-am opus cu vehementa acestei crime savarsite impotriva unora din ultimii ulmi ai Bucurestiului, stiindu-se ca enorma majoritate a acestori arbori foarte sensibili la poluare, au disparut de pe aria capitalei. In fata atitudinii intempestive a celor de la Eco-Civica, se pare ca "pietarii" au dat inapoi. Sa vedem...
- Cei de la RAPPS, prezenti la sedinta de astazi, au promis plantarea a cate zece arbori pentru fiecare defrisare efectuata ilegal, cu ceva timp inainte. Acestia au afirmat ca jurnalistul Mihai Tatulici (detinator al unei legitimatii de Agent Ecolog Voluntar) ar fi purces la acea defrisare ilegala a parcelei 14... Bine macar ca parcela 22 (care are vreo suta de arbori), pe care este proprietara Primaria Capitalei, va scapa.
- Arhitecta Cristina Gociman, profesor la Universitatea de Arhitectura, nu se dezminte. Este autoarea  a patru proiecte care presupun construirea de ansambluri de locuinte cu 8-10 etaje in Voluntari. Suprafata de spatiu verde ce revine unui locuitor al acestor ansambluri este de peste sase ori mai mica decat ar trebui. Adica 4 mp in loc de un minimum de 26. Protestele mele se lovesc de impenetrabilitatea celor de la APM si ARPM care sunt coautori ai dezastrului starii de sanatate a urbanizatilor din Bucuresti si Voluntari. Ce folos ca viitorimea imi va da dreptate...
11.06 - Primim citatie de la Tribunalul Bucuresti prin care ni se aduce la cunostiinta ca Jandarmeria Romana a declarat recurs la Judecatoria Sectorului 5 - "impotriva Sentintei Civile nr. 8118 din data de 10.12.2009, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in Dosarul 11614/302/2009, avand ca obiect plangerea contraventionala privind petentul Niculae Radulescu Dobrogea, domiciliat in ..., pe care o consideram netemeinica si nelegala". Motivatiile cererii Jandarmeriei, al carei dosar continea falsuri si din nou aceleasi aberatii ca data trecuta (pe care le-am desfiintat si cu ajutorul martorului Nicusor Dan de la ONG-ul "Salvati Bucurestiul"), sunt penibile. Termenul pentru recurs a fost fixat pentru 29 iulie.
- In cursul lunii iunie 2010 Eco-Civica se constituie parte procesuala alaturi de ONG-ul Frontul Negustoresc Obor in incercarea de a salva 2000 mp de spatiu verde din Parcul Pasararilor, cazut sub hulpavitatea celor de la Sectorul 2, care vor sa-si extinda Piata Obor in mod ilegal. Totodata, Eco-Civica devine parte procesuala, alaturi de Primaria Sectorului 2 in incercarea de salvare a 4 hectare din Parcul Plumbuita.
17.06 - Ne intalnim cu un reprezentant al scolii nr. 176 care ne-a solicitat un contract de parteneriat avand ca scop "Realizarea in comun a unor programe, actiuni, activitati, proiecte cu caractei informational, asistential, aplicativ si realizarea unor activitati comune: stabilirea unor intalniri ecologice si sivice, salvarea pomilor prin adoptarea de catre fiecare copil a unui pom, invatarea unui comportament civic si ecologic". Este rezultatul unei prime intalniri-conferinte avute cu vreo luna in urma. Din partea scolii semneaza director Ion Georgescu ,iar din partea Eco-Civica, presedinte Niculae Radulescu-Dobrogea.
18.06 - “Gestionarea calitatii aerului din Bucuresti” s-a dorit a fi o dezbatere publica organizata de APM Bucuresti. S-a expus o multitudine de justificari din partea organizatorilor care nu pot (fara discutie si din motive obiective) sa monitorizeze calitatea celui mai pretios aliment al bucuresteanului - aerul. Doamna Nina Cugler, reprezentanta a unui ONG care are in titulatura sa si un pompos "dezvoltare durabila", a demonstrat celor prezenti un "pafarism" accentuat in domeniu. Dansa a propus ca, la fel ca in Norvegia, ca oamenii sa nu mai mearga distante de sub doi kilometri cu masina, ci doar pe jos. In conditiile Capitalei, propunerea a fost considerata hilara. Si nerealizabila. Totul a ramas asa cum am vorbit. Poate ca doar cei de la Registrul Auto Roman au mai facut cate ceva in incercarea de a se reduce cantitatea de "benzen" provenita de la automobile. Oricum, panourile de afisaj din oras nu functioneaza decat aRAReori...
19-20.06 - Zona Salii Palatului a rasunat de concerte simfonice si de muzica usoara. Felicitari primarului Oprescu, "vinovatul principal" al desfatarilor celor prezenti. Pacat ca, mai ales pe data de 20, numarul decibelilor difuzoarelor ultraperformante nu a fost limitat si de bunul simt al celor de la pupitrul sonorizarii.
22.06 - Colegul Dan Trifu a reprezentat Eco-Civica in fata instantei in incercarea de a salva, alaturi de Primaria Sectorului 2, cele 4 hectare din zona Parcului Plumbuita revendicate, credem noi, de catre falsi proprietari.
23.06 - La intalnirea Pactului pentru Bucuresti cu primarul general Sorin Oprescu, reprezentantii ONG-urilor (printre care si Eco-Civica) i-au readus aminte acestuia promisiuni neonorate, ilegalitati urbanistice generate si promovate de arhitectii si urbanistii membrii ai CTUAT, greselile arhitectului-sef Gheorghe Patrascu, dar si multe alte ilegalitati urbanistice, inclusiv referitoare la afectarea spatiilor verzi. A existat in prealabil un document la care fiecare component al Pactului a putut sa-si aduca contributia. Primarului general i-a fost reamintita si promisiunea de a ne sprijini in actiunea noastra de a cere Camerei Deputatilor nemodificarea OUG nr. 114/2007. Reamintim ca acest gest antiecologic a fost initiat de Sulfina Barbu, sefa comisiei de ecologie din acest for al Parlamentului. Nu speculam faptul ca un mare beneficiar al betonarilor spatiilor verzi a fost si va fi si mai abitir primarul sectorului 3, pe teritoriul caruia a fost aleasa deputat Sulfina Barbu... Ne vom reintalni cu arhitectul-sef, cu primarul general si cu alti factori de decizie din PMB. Se pare ca Sorin Oprescu vrea sa miste ceva, in sensul bun, in acest Bucuresti. Un scurt rezumat al intalnirii, redactat de domnul Nicusor Dan de la de la ONG-ul "Salvati Bucurestiul", poate fi citit aici.
- In dimineata acestei zile un reprezentant al Eco-Civica a luat partea Asociatiei Frontul Negustoresc Obor in disputa juridica pe care acesta reprezentanta a societatii civile o are cu Primaria Sectorului 2, autoarea unor mari abuzuri urbanistice si gesturi antiecologice, inclusiv  pe teritoriul Pietei Obor.
24.06 - La solicitarea RFI privind redresarea calitatii aerului din Romania, am vorbit despre grava situatie a aerului din Capitala si despre cauzele care au condus la aceasta, precum si despre metode de ameliorare a actualei calitati a aerului.
26.06 - „Ziua de Cluj” ne intreaba despre OUG 114/2007. Povestim reporterei despre tarasenia situatiei si despre fatarnicia Sulfinei Barbu care se simte datoare clientelei politice pe care o reprezinta. Am facut legatura intre Liviu Negoita, primar al sectorului 3 (cel mai mare distrugator bucurestean de spatii verzi situate intre blocuri) si deputata Sulfina Barbu care a candidat si a fost aleasa intr-o circumscriptie electorala a acestui sector. Nu stiu cat din ceea ce  le-am spus celor de la Cluj a si fost tiparit...
28.06 - Ne adresam consilierului Andras Peti (sef al cabinetului ministrului Laszlo Borbely) si implicit Ministrului Mediului in incercarea de a permite si prezenta unor ONG-uri in cadrul Comisiei de Avizare Tehnica a proiectelor ce vor primi unda verde din partea acestui minister. Nu intelegem cum s-a omis invitarea celor din societatea civila, stiindu-se ca OUG 86/2000, adica transpunerea europeana a Conventiei de la Aarhus, a fost parafata, semnata si insusita si de Romania. Aceasta lege specifica clar dreptul de participare la luarea deciziei in problematica proiectelor ce pot afecta mediul a tuturor celor interesati de aceste aspecte. Deci, inclusiv dreptul ONG-urilor de mediu de a fi de fata la evaluarea si avizarea unor proiecte de profil. Sa aiba aceasta omisiune vreo legatura cu proiectul RMGC?
29.06 - Spicuim dintre lucrarile perindate astazi pe la APM Bucuresti:
SC Sud Business Park SRL, vrea sa ridice birouri pe o zona verde intre blocuri. Mai conteaza adresa? Modificata, fraudulos (ca si in cele peste 80% de proiecte similare) de catre cei de la Primaria Sectorului 3 din clasificarea urbanistica "V" in "M2" (zona construibila), la fel ca si in cazul parcului Prisaca Dornei, beneficiarii solicita un acord de mediu pentru construrea "Centrului de Afaceri Sud" adica a unui S+P+7 pe 1500 mp. Din fonduri europene. Spatiul verde pe care vrea sa-l amenajeze se afla pe un strat de pamant inalt de 50 de cm. Aici vor exista si 400 de locuri de parcare. In fata potopului de porcarii pretinse, inclusiv cea privind nerespectarea procentajului de spatiu verde amenajat pe sol nebetonat, i-am trimis pe beneficiari sa obtina atat punctul de vedere al celor de la Directia de Urbanism, cat si al celor din Directia pentru Protectia Mediului din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti. 
SC MAN Construct Un Impex SRL doreste un 3S+P+10 in str. Sfanta Vineri nr. 38-44, colt cu Mircea Voda. Tot in sectorul 3. Cu parcaj supraetajat ce va gazdui 800 de automobile. Cu siguranta fara nici un fel de impact asupra mediului inconjurator... Locul de joaca pentru copii aflat aici va fi transferat in vecinatatea hotelului Royal. Acolo de fapt nu exista nici un fel de spatiu liber care sa apartina Primariei Sectorului 3! In acest fel motivatia celor de la PS3 semnata de Liviu Negoita, cea cu realocarea locului de joaca, constituie inca o dovada a incompetentei arhitectului-sef Stefan Dumitrascu, dar si a altor „priceputi” din cadrul primariei acestui sector. Solicitam beneficiarului punctul de vedere al hotelului Royal (care si asa nu are deloc vreun spatiu verde) si un eventual contract de asociere al PS3 pentru un teren in care se va realoca locul de joaca pentru copii.
30.06 - Trimitem „Romaniei Libere” un comentariu cu privire la articolul "Primaria vrea sa planteze iarba pe blocuri". Rectorul Universitatii Ecologice, profesorul Mircea Dutu, spunea despre aceasta initiativa ca "este o masura pompieristica". Noi consideram ca este o incercare de cosmetizare a abuzurilor si ilegalitatilor generate de Comisia Tehnica de Urbanism si Amenajarea Teritoriului  Bucuresti, tutelate de arhitectul sef Gheorghe Patrascu si de seful acestui for municipal, arhitectul Gabrea.
- Radio Romania Actualitati ne chestioneaza cu privire la enorma cantitate de praf pe care o ingurgiteaza zilnic bucurestenii. Spre deosebire de domnul Silvian Ionescu, care considera ca amplasarea in mijocul Baraganului a Capitalei noastre ar fi principala sursa de praf, am reamintit postului national de radio cauzele majore ale acestei situatii: neasfaltarea celor 20% ulite din Bucuresti, nerespecarea spalarii anvelopelor la iesirea de pe santiere, necuratarea si nespalarea benzii de circulatie aflata langa trotuar (pe care in permanenta sunt parcate autovehicule), traficul dintre cartierele aflate in constructie si centrul Capitalei, canalizarea infundata, nestropirea permanenta a carosabilului, imputinarea dramatica a zonelor verzi si a arborilor care imobilizau enorme cantitati de praf, neputinta APM Bucuresti si a Institutului de Sanatate Publica Bucuresti care nu isi fac auzite vocile data fiind actuala politica de musamalizare a acestei grave situatii. Marturie a catastrofalei situatii din acest domeniu este constatata prin parcurgerea statisticilor starii de sanatate a bucurestenilor care mor mai repede cu 5 ani decat ceilalti locuitori ai tarii. Si ce daca am mai repetat aceste realitati... Tot nu le baga nimeni in seama. Se pare insa ca UE ne-a pus in vedere remedierea rapida a situatiei. In cazul neaplicarii unor masuri de ameliorare a actualei stari de fapt, ne paste deschiderea procedurii de infringement, adica aplicarea unei amenzi zilnice de 100.000-300.000 euro. Poate ca avem si noi, Eco-Civica, o contributie la resuscitarea interesului autoritatilor locale pentru aceasta reparatie ce se impune. Urgentissim.